Solstițiul de vară 2016

De la Elvenar Wiki RO
Jump to navigation

Solstițiul de vară

Forum logo summer16v2.png


Solstițiul de vară este deasupra noastră!


Melissa și Tandriel și-au unit forțele magice pentru a celebra un eveniment uimitor! Prin mai multe misiuni episodice aceste vrăjitoare vor dezvălui câteva citate secrete ale cărților sfinte, arătându-ți încă ceva despre Elvenar și vechii locuitori. Dar totul are un preț și ele vor avea nevoie ca tu să termini câteva misiuni pentru a continua și pentru a primi toate recompensele înainte să se termine solstițiul!

Cartea Secretelor, Corul citadelei, Scrisorile lui Enar, Manualul meșteșugurilor și multe alte secrete și cărți magice îți vor arăta ție și vrăjitoarelor calea de a primi toată gloria Lunii, și toată puterea Soarelui.

Raze de lună vor cădea din cer, raze de soare vor crește să strălucească și stelele îți vor spune ce să faci!

Solstice1panel.png


Meniul Evenimentului

Pe timpul evenimentului Solstițiului de vară vei primi două noi grupuri de misiuni. Dar ține minte că acestea vor fi valabile pentru scurt timp! Primul grup de misiuni e compus din misiunile zilnice ale Solstițiului de vară, la care vei primi sarcini aleatorii de completat. Al doilea grup va fi compus din misiuni secvențiale, la care vei primi o sarcină specială, în funcție de cartea secretă invocată. La fiecare grup de misiuni vei primi ca recompensă raze de lună, care vor fi adăugate în meniul Solstițiului de vară.

Solsticemenu.png


Atunci când apeși pe meniul evenimentului vei accesa fereastra evenimentului unde vei avea mai multe informații și îți poți folosi Razele de lună:

Solsticeexpla.png


1 - Aici poți vedea câte raze de lună ai adunat și nu ai folosit încă.

2 - Poți cumpăra raze de lună cu diamante.

3 - Îți arată timpul rămas până la sfârșitul evenimentului.

4 - Îți arată premiul zilnic pe care îl poți primi la deschiderea comorilor și cât timp mai este valabil până dispare definitiv.

5 - Aici poți vedea câte raze de soare ai și de câte mai ai nevoie pentru a debloca Marile Premii.

6 - Comorile la care îți poți folosi razele de lună și la care primești raze de soare plus un premiu aleatoriu.


Poți apăsa oricând și pe butonul Helpbtto.png pentru informații ajutătoare despre evenimentul Solstițiu de vară!


Razele de lună

Tab1 background.png


Începi evenimentul Solstițiul de vară cu 50 Raze de lună MoonSplinter.png și fiecare misiune al evenimentului te va recompensa cu raze de lună la finalizarea sarcinii primite. Poți folosi razele de lună pentru a deschide cufere valoroase, care în funcție de noroc, îți pot oferi alte raze de lună pe care le poți folosi. Ține minte că solstițiul ține doar câteva săptămâni, după care nu vei mai putea folosi razele de lună pentru a obține comori minunate, deci nu pierde timpul!


Comorile

Tab2 background.png


Comorile au recompense valoroase! Poți câștiga Puncte de cunoaștere, Fragmente de rune, Îmbunătățiri, Raze de lună și chiar și unica și prețioasa Recompensă zilnică. Totul depinde de cât ești de norocos! Atunci când deschizi Comorile vei primi și Raze de soare, dar: Cu cât este mai valoroasă comoara, primești mai multe Raze de soare.

Poți alege între Comoara de Bronz, Comoara de Argint sau Comoara de Aur, fiecare conținând aceleași premii, dar cu șanse diferite de câștig. Un sfat: Comorile de Aur GoldenChest&Button.png sunt cele mai eficiente!

Razele de soare

Tab3 background.png


Atunci când deschizi o Comoară, vei primi Raze de soare SunFlare.png. Fiecare comoară îți va da imediat un anumit număr de Raze de soare în funcție de comoara pe care o deschizi.

Cu ajutorul Razelor de soare vei debloca Marile Premii! Ai disponibile trei Mari Premii, pentru fiecare fiind nevoie de un anumit număr de raze de soare. Pentru a debloca următorul Mare Premiu, va fi nevoie să îl colectezi pe cel anterior.


Grandprize.png


După ce colectezi Marile Premii, le vei găsi în inventarul tău Inventory icon normal.png sub tab-ul de clădiri.


Clădirile Solstițiului de Vară

Zilnic vei avea o prețioasă și unică clădire a evenimentului ca Recompensa zilnică. Poate fi obținută doar la deschiderea Comorilor și este valabilă doar pentru un timp limitat. Când a dispărut, e pentru totdeauna!

Încearcă să finalizezi cât mai multe misiuni ale evenimentului, pentru a avea șansa să câștigi toate Recompensele zilnice și să îți transformi orașul într-un omagiu adus Solstițiului de vară!

Rewardpan.png


Prezentare clădiri Solstițiul de vară

Capitolul I

Capitolul I - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 135 - 135 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 150 - 150 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 165 - 165 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 38 38 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 75 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 83 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 23 23 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 41 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 45 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 71 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 79 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 41 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 47 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 45 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 340 340 340 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 410 - 410 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 180 - 180 Culture /8h
Capitolul I - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 180 180 180 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 270 270 270 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 450 450 450 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul II

Capitolul II - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 167 - 167 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 186 - 186 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 210 - 210 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 47 47 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 93 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 102 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 28 28 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 50 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 56 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 88 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 98 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 50 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 59 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 56 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 420 420 420 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 500 - 500 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 220 - 220 Culture /8h
Capitolul II - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 220 220 220 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 340 340 340 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 560 560 560 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul III

Capitolul III - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 220 - 220 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 250 - 250 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 270 - 270 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 62 62 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 123 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 135 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 37 37 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 66 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 74 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 117 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 129 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 66 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 77 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 74 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 550 550 550 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s A holy tree located close to the well-known Mother tree. Some Elves assemble here before they go to war and ask for blessing. 660 - 660 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 300 - 300 Culture /8h
Capitolul III - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 300 300 300 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 440 440 440 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 740 740 740 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul IV

Capitolul IV - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 290 - 290 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 320 - 320 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 350 - 350 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 80 80 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 159 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 175 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 48 48 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 86 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 95 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 151 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 167 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 86 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 100 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 95 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 720 720 720 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 860 - 860 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 380 - 380 Culture /8h
Capitolul IV - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 380 380 380 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 570 570 570 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 950 950 950 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul V

Capitolul V - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 350 - 350 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 380 - 380 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 420 - 420 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 96 96 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 192 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 210 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 58 58 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 104 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 115 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 182 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 200 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 104 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 121 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 115 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 860 860 860 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 1040 - 1040 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 460 - 460 Culture /8h
Capitolul V - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 460 460 460 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 690 690 690 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 1150 1150 1150 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul VI

Capitolul VI - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 460 - 460 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 510 - 510 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 560 - 560 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 128 128 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 260 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 280 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 77 77 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 138 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 153 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 240 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 270 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 138 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 161 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 153 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 1150 1150 1150 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 1380 - 1380 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 610 - 610 Culture /8h
Capitolul VI - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 610 610 610 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 920 920 920 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 1530 1530 1530 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul VII

Capitolul VII - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 570 - 570 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 640 - 640 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 700 - 700 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 159 159 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 320 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 350 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 95 95 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 172 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 191 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 300 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 330 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 172 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 200 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 191 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 1430 1430 1430 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 1720 - 1720 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 760 - 760 Culture /8h
Capitolul VII - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 760 760 760 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 1150 1150 1150 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 1910 1910 1910 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.

Capitolul VIII

Capitolul VIII - Informații clădiri Solstițiul de vară
Clădire Cerințe Descriere Beneficii
Size Construction Time Culture.png Population Neighborly HelpEfect
Leaf Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele naturii. 700 - 700 Culture /8h
Sun Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnul sacru al soarelui. 780 - 780 Culture /8h
Lava Codex 2x2 10s Puterea unei noi religii vechi, scoasă la iveală de semnele focului și pământului. 860 - 860 Culture /8h
Rainbow Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Unii cred că Enar se va arăta din când în când, călărind un curcubeu dublu. 195 195 -
Silver Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin argint. Mă îndoiesc că Enar va fi mulțumit de această idee. 390 - -
Crystal Unicorn 2x1 10s Poate că oamenii se vor întreba când a fost văzut ultima oară zeul pădurii Enar. Dar asta nu are nicio legătură cu popularitatea unicornilor în Elvenar. Acesta este făurit din cel mai fin cristal. 430 - -
Rainbow Flower Cage 1x1 10s O Colivie a florilor din semințe organice de curcubeu. Ce frumusețe, ce încântare! 117 117 -
Spring Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales primăvara. 210 - -
Summer Flower Cage 1x1 10s Coliviile nu sunt bune doar pentru a reține oaspeții nepoftiți, dar sunt și destul de frumoase dacă le folosești cum trebuie. Mai ales vara. 230 - -
Bronze Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în bronz: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 370 - -
Silver Guards 2x1 10s Paznici masivi turnați în argint: Mândri și încăpățânați, luptând într-un război ce pare demult uitat. 410 - -
Noble Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai frumoase vase și cele mai drăguțe fiice. 210 - -
Heroic Banner 1x1 10s Un stindard care să arate lumii întregi a lui Unur care Stăpân are cele mai ascuțite săbii și cele mai înalte ziduri. 250 - -
Dark Signpost 1x1 10s Lumină neagră. Absorbită direct de pe partea întunecată a Lunii. Creată de magia interzisă. 230 - -
Glossy Garden 5x3 10s O grădină frumoasă pentru o companie plăcută. Cine nu ar vrea să facă o plimbare? 1760 1760 1760 Culture /8h
Father Tree 3x3 10s Un copac sacru, situat în apropierea bine-cunoscutului Copac mamă. Unii elfi vin aici înainte de a pleca la război pentru a-i cere binecuvântarea. 2100 - 2100 Culture /8h
Observatory 2x2 10s Încă de la începutul timpului, elfii și oamenii împărtășesc același interes pentru astronomie. Unii interpretează constelațiile ca fețe ale zeilor, ceilalți le folosesc ca ghid. 780 - 780 Culture /8h
Capitolul VIII - Informații Premii mari
Venar's Rocks I 2x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Toate popoarele și rasele se adună aici pentru a se închina soarelui și lunii, sărbătorindu-și coexistența pașnică. 940 940 940 Culture /8h
Venar's Rocks II 3x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Oamenii cred că vechii zei au smuls stâncile din pământ cu mâinile goale. 1400 1400 1400 Culture /8h
Venar's Rocks III 5x4 10s O formațiune stâncoasă, din monoliți impresionanți și străvechi. Mulți cred că puterea cosmică și spirituală a întregului Elvenar se concentrează în acest loc sacru pe timpul Solstițiului de Vară. Elfii cred că Prea-Înalții au lăsat monoliții ca semn al unui trai mai bun. 2300 2300 2300 Culture /8h
Apasă pe imaginile clădirilor pentru a le mări.