Un Portal spre trecut 2022

De la Elvenar Wiki RO
Jump to navigation

Introducere

Mainbanner dwarvenmerge2022.png

A fost odată ca niciodată un vechi regat gnom, care a fost cândva un loc fericit, dar a căzut în disperare. Când regele Gnom a vrut să-și salveze orașul, a apărut o zână și i-a oferit un schimb: ea își va vrăji jocul de masă preferat și vor fi în siguranță, dar vor juca împreună pentru totdeauna. De îndată ce regele a ridicat tabla, întreg orașul a fost absorbit de joc, iar în locul lui a rămas doar o pădure mare. A venit seceta, continentul a murit, apele au dus tabla și timp de secole jocul a fost pierdut în oceanele din Elvenar, până când a fost găsit de un negustor călător gnom pe țărmurile din apropierea regatului tău. Atras de pietrele prețioase gravate în cutie, gnomul s-a îndreptat spre orașul tău pentru a-ți oferi acest cadou maiestuos, în speranța unei frumoase recompense.


Misiunile & Etapele misiune

Seria de misiuni constă dintr-o secțiune de poveste și misiuni episodice suplimentare, care încep imediat ce povestea este finalizată. Aceasta înseamnă că vei putea termina prima serie de misiuni imediat, în timp ce misiunile ulterioare vor lansa zilnic noi completări, permițându-ți în continuare să joci o misiune suplimentară în fiecare nouă zi a evenimentului.

De asemenea, rezolvarea misiunilor evenimentului vine cu beneficii suplimentare, deoarece fiecare misiune finalizată te va aduce mai aproape de atigerea unei etape, care îți oferă recompense suplimentare, pur și simplu doar pentru că le-ai atins.

Dwarvenmerge2022 quest progress.png


Meniul evenimentului

Dwarvenmerge2022 tab0.png

Fiecare misiune finalizată îți va oferi ca recompensă Jetoane gnome Dwarven Chips.png. Acestea sunt adăugate automat în meniul evenimentului. Jetoanele gnome sunt utilizate pentru a deschide Cupele și a primi piese de joc, cu care poți face schimb cu gnomii pentru valoroasele Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png. Cu aceste Pietre prețioase de triumf valoroase poți debloca uimitoarele Mari Premii, inclusiv clădirile fantastice din noul Set: Cetatea gnomilor.

Dwarvenmerge2022 EventButton.png

Făcând clic pe pictograma Meniul evenimentului vei accesa fereastra acestuia, care îți va oferi o mulțime de informații și-ți va permite să utilizezi Jetoanele gnome pe care le-ai colectat:

Dwarvenmerge2022 event explain.png
  1. Indică timpul rămas până la finalul evenimentului.
  2. Afișează câte Jetoane gnome Dwarven Chips.png ai colectat și încă nu le-ai folosit.
  3. Ligile, îți permit să-ți vezi progresul în cadrul Ligilor (verifică partea de jos a paginii pentru mai multe informații).
  4. Îți permite să cumperi Jetoane gnome cu Diamante.
  5. Dacă vezi că ai atins 5/5 încărcări de înlocuire și dorești să-ți schimbi premiul zilnic, este suficient să apeși butonul Înlocuire, confirmă-ți alegerea și vei vedea premiul zilnic modificat pentru ziua respectivă!
  6. Arată recompensa zilnică exclusivă pe care o poți câștiga atunci când faci schimb cu gnomii. De asemenea, îți arată cât timp mai este disponibilă înainte de a dispărea.
  7. Marile premii care vor fi castigate colectând 20 de Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru fiecare.
  8. Cantitatea de Pietre prețioase de triumf pe care ai schimbat-o cu gnomii.
  9. Info-Point: aici poți verifica mai multe evoluții disponibile ale pieselor de Joc și starea lor de evoluție.
  10. Tabla de joc unde vor apărea piesele de joc și unde le poți fuziona.
  11. Tranzacții disponibile la acel moment, verifică costul tranzacționării în funcție de oferta pe care dorești să o accepți de la gnomi.
  12. Progresul tău în descoperirea Cetății gnomilor.
  13. Coș de gunoi: trage aici o piesă pe care dorești s-o elimini de pe tabla de joc. Atenție! Acest proces nu poate fi anulat.
  14. Cupe: Aici poți cheltui Jetoanele gnome, fiecare Cupă având un anumit tip de piesă de joc.
  15. Tombolă: Această carte magnifică îți permite să plasezi o piesă de joc evoluată de nivel 5 sau 6 pe tabla de joc. Dacă norocul îți surâde, poți primi 50-100 de Jetoane gnome.

De asemenea, poți face clic pe butonul Helpbtto.png pentru a vedea informațiile ajutătoare despre evenimentul Un Portal spre trecut.


Jetoanele gnome

Dwarvenmerge2022 tab2.png

Începi Un Portal spre trecut cu 15 Jetoane gnome Dwarven Chips.png și fiecare misiune îți va oferi mai multe la finalizare. În plus, vei primi 20 de Jetoane gnome Dwarven Chips.png dacă-ți vizitezi orașul în fiecare zi și colectezi recompensa zilnică

Dwarvenmerge2022 daily login.png

De asemenea, din când în când, vei găsi mai multe Provizii de colectat de la periferia orașului tău.

Dwarvenmerge2022 city treasure.png

Poți folosi apoi Jetoanele gnome pentru a câștiga piese de joc. Jetoane gnome suplimentare sunt deblocate la atingerea primei Etape misiune.

Amintește-ți că evenimentul Un Portal spre trecut durează doar câteva săptămâni, după care nu vei mai putea folosi Jetoanele gnome pentru a obține piese de joc care sunt stocate în Cupe și pentru a câștiga recompense extraordinare, deci nu pierde timpul!


Jocul de comerț

Cupele și Piesele de joc

Dwarvenmerge2022 Cups.png

Pentru a juca un eveniment de Fuzionare, vei avea nevoie de două lucruri: Piese fuzionabile și Cupe. Există trei tipuri de piese în acest eveniment:

  • Figurinele
  • Uneltele
  • Zarurile

Fiecare tip de piesă are șase niveluri. Poți găsi toate nivelurile fiecărei piese în imaginea de mai jos:

Game pieces 22 1.png
Game pieces 22 2.png
Game pieces 22 3.png

Pentru a juca acest eveniment, Cupele îți vor oferi piesele de joc. Fiecare Cupă poate oferi doar o piesă de joc de tipul ei. Poți activa o Cupă folosind Jetoanele gnome, dar recompensa Cupei este aleasă aleatoriu de joc. Poți vedea în tabelul de mai jos cotele fiecărei piese pentru fiecare Cupă:

Cupa Figurinelor Cupa Proviziilor Cupa Zarurilor
Dwarvenmerge2022 Cup Figurines.png
Dwarvenmerge2022 Cup Tools.png
Dwarvenmerge2022 Cup Dice.png
Te rog să reții: Poți vedea că fiecare Cupă îți poate oferi doar o piesă de joc până la nivelul cinci.


Procesul de Fuzionare

Dwarvenmerge2022 tab1.png

Capodopera acestui eveniment este fuzionarea pieselor de joc. Pentru a obține recompensele gnomilor, trebuie să le oferi piesele de joc corecte.

Însă, atunci când activezi o Cupă primești o Piesă de joc de tip Cupă, dar nu neapărat nivelul pe care ți-l dorești. Acum are loc Fuzionarea!

Pentru a fuziona două piese, trebuie să faci clic pe prima piesă și să o tragi peste a doua. Și asta e tot! Fuzionarea se va face și va apărea o nouă piesă de joc evoluată!

Există câteva reguli de urmat:

Prima regulă: Poți fuziona doar două piese de joc de același tip și de același nivel. Ceea ce înseamnă că nu poți fuziona un Zar de nivel 1 și o Unealtă de nivel 1. Dar poți fuziona două Figurine de nivel 2.

Rezultatul a două piese de joc fuzionate va fi întotdeauna o singură piesă de joc, dar una care a evoluat la nivelul următor față de piesele inițial separate.

Exemplu: trebuie să produci un Zar de nivel 5? Trebuie să îmbini două Zaruri nivelul 4.

A doua regulă: Fuzionarea este ireversibilă. Dacă nu ai nevoie de piesa fuzionată, poți să o arunci sau să o păstrezi doar până când ai nevoie de ea.

A treia regulă: Prin fuzionarea a două piese, vei obține întotdeauna un nivel mai înalt. Nu poți obține niciodată un nivel inferior.


Procesul de tranzacționare

Dwarvenmerge2022 tab3.png

În secțiunea din dreapta mesei de joc, vei găsi trei oferte de la gnom. Sunt asemănătoare cuferelor din evenimentele noastre anterioare.

Pentru a finaliza fiecare ofertă comercială, trebuie să produci pe tabla de joc piesele de joc necesare. Poți avea maxim 3 oferte în același timp și fiecare ofertă îți va cere o piesă din fiecare tip, dar cu niveluri diferite. Cu cât oferta este mai dificilă, cu atât recompensele sunt mai bune.

Dacă nu dorești să îndeplinești o ofertă, poți decide să o omiți. Dar reține că va trebui să aștepți 30 de minute pentru a primi o nouă ofertă sau, în schimb poți folosi diamante.

Offers august 22 steps.jpg
În prima și a doua ofertă, poți vedea că jucătorul are pe tablă o piesă de joc pentru prima ofertă și două pentru a doua, deoarece pătratele sunt verzi.

Dacă te uiți în colțul de sus al acestor două oferte, poți vedea și o casetă roșie pentru a permite jucătorului să sară peste ofertă.

Dacă treci cu mouse-ul peste ofertă, poți vedea care sunt recompensele acesteia. Ca și la Cuferele evenimentului nostru anterior, poți câștiga doar una dintre recompensele enumerate. Totul depinde de norocul tău.

În a treia ofertă, poți vedea că jucătorul are toate piesele de joc. În această situație, jucătorul nu mai poate sări peste ofertă. Reține: Dacă nu dorești să îndeplinești această ofertă, poți pur și simplu să ștergi sau să îmbini una dintre piesele cerute de aceasta.

Poți vedea în toate ofertele și câte Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png îți va acorda oferta.

Când accepți o ofertă, piesele de joc vor fi luate de pe Tabla de joc, recompensele ofertei vor fi acordate și Pietrele prețioase de triumf Triumph Gems.png obținute te vor ajuta să progresezi către Marile Premii si Ligă. Te rugăm să vezi mai jos secțiunea noastră dedicată.


Tombolele

Dwarvenmerge2022 Lucky Draw.png

Tombola este jokerul tău pentru acest nou eveniment! Ca recompensă a unei oferte gnome, poți câștiga „Tombole”. Este un obiect special care-ți va oferi o recompensă aleasă aleatoriu de joc. Poți câștiga piese de joc de nivel superior sau Jetoane gnome.


Recompensele

Seturi de Clădiri

Dwarvenmerge2022 tab4.png

Un Portal spre trecut îți oferă un nou Set de clădiri. La fel ca și seturile anterioare, acestea sunt clădiri speciale care sporesc și adaugă producții noi atunci când sunt amplasate direct una lângă cealaltă, asemeni unui platou. Acest lucru poate însemna că producția lor obișnuită este sporită sau că producții noi sunt adăugate odată ce mai multe clădiri sunt alăturate! Colectează următoarele 7 clădiri pentru a finaliza Cetatea gnomilor: Monumentul salvatorului, Dorința de aur, Vânzătorul lunii, Salonul de joc, Porțile zorilor, Peșterile amurgului și Templul soarelui și lunii.

Dwarvenmerge2022 Building Set.png

Setul Cetatea gnomilor oferă multe resurse diferite pentru orașul tău, cum ar fi populație, cultură, mărfuri de bază, orci, Gărzi valloriene și semințe ca resurse standard de producție. Prin completarea setului, Cetatea gnomilor va produce mai multe dintre aceste resurse și vor fi adăugate altele noi, cum ar fi Creștere bruscă a vitalității 5%, Puncte de cunoaștere și divizii de unități grele corp la corp și unități grele de distanță din Cazarmă.

Pentru mai multe informații despre seturile de clădiri, vizitează pagina dedicată.


Pass Premiu regal

Pass-ul Premiu regal este o caracteristică suplimentară, care poate însoți orice eveniment obișnuit din Elvenar

Prizepass new GitP.png

Pentru fiecare prag finalizat al evenimentului, vei face un pas către următorul Mare Premiu și către un premiu suplimentar în cadrul Pass-ului Premiu regal!

În fereastra Marilor Premii, disponibilă din ecranul evenimentului (dacă folosește această mecanică), poți vedea viitoarele premii ale acestuia, care așteaptă să fie deblocate. Aici, pentru fiecare pas câștigat din colectarea monedei evenimentului, poți debloca unul dintre Marile Premii ale acestuia, printre care poți găsi diverse Binecuvântări rarisime, artefacte etc..

Pass Premiu regal adaugă Marile Premii Regale, care pot fi colectate odată cu Marile Premii obișnuite. Traseul Premiului Regal devine disponibil odată cu achiziționarea Pass-ului Premiu regal, putând face acest lucru în orice moment al evenimentului! Pentru acest eveniment, clădirea exclusivă care va fi acordată odată cu achiziționarea Pass-ului Premiu regal este Podul eclipsei!

A Evt August XXII Eclipse Bridge1 1.png


Marile Premii & Premiile zilnice

Acceptând o tranzacție cu gnomii, primești Pietre prețioase de triumf, care te ajută să progresezi pe linia Marilor Premii și care nu conține doar clădirile necesare pentru finalizarea setului Cetatea gnomilor, ci și un portret exclusiv care nu poate fi găsit nicăieri altundeva în joc.

Merge portrait.jpg

În fiecare zi vei avea șansa de a câștiga un premiu zilnic exclusiv, inclusiv câteva clădiri nou-nouțe ale evenimentului, cum ar fi: Baza de instruire solară, Fabrica lunară și Poarta războinicilor.

Dwarvenmerge2022 Special Buildings.png

Ești pasionat de un anumit premiu zilnic? Atunci, poți trece cursorul mouse-ului peste o ofertă pentru a vedea șansele de a câștiga premiul zilnic.

Dwarvenmerge2022 Trade Content.png

Dar asta nu este tot! Acceptând o tranzacție cu gnomii poți primi diferite tipuri de Binecuvântări, Fragmente de rune, Puncte de cunoaștere, Mărfuri, Unități și multe, multe altele...!

Pentru toate acestea și multe altele, asigură-te că finalizezi toate misiunile evenimentului, astfel încât să ai șansa de a câștiga fiecare dintre aceste premii minunate.

Dwarvenmerge2022 reward panel.png

După ce colectezi Marile Premii, le vei găsi în inventarul tău Inventory icon normal.png

Te rog să reții: Toate valorile efectelor depind de capitolul în care te aflai în momentul în care ai adăugat clădirile în inventarul tău.


Ligile

În acest eveniment, vei avea șansa de a participa la Ligi și de a câștiga premii și mai fantastice! Pietrele prețioase de triumf Triumph Gems.png nu numai că îți permit să colectezi Marile Premii, ci și să avansezi în cadrul Ligilor.

Leagues Window GP2022.png


Există cinci Ligi diferite la care poți ajunge: Hobby, Fier, Bronz, Argint și Aur. Fiecare ligă este limitată la un număr de jucători cu cantitatea necesară de puncte pentru acea ligă. Dacă o ligă este deja plină, vei trece la următoarea ligă în jos, dar amintește-ți, pozițiile din ligi sunt recalculate la fiecare oră, deci nu renunța la speranță și continuă să colectezi Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru a putea progresa și în Ligi!

  • Hobby - toți jucătorii
  • Fier - Top 50%
  • Bronz - Top 20%
  • Argint - Top 5%
  • Aur - Top 1%

Pentru Liga Hobby este suficient să începi evenimentul, dar pentru restul Ligilor trebuie să colectezi Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru a progresa în Ligi. Fiecare Ligă are o cantitate minimă de puncte care trebuie atinsă. Cerințele Ligii se bazează pe progresul tuturor jucătorilor care joacă evenimentul și este recalculat la fiecare oră, astfel încât s-ar putea să observi unele modificări ale punctelor necesare pentru a trece în următoarea Ligă.

Dacă plasezi mouse-ul peste pictograma Ligilor din fereastra evenimentului, vei putea vedea care este rangul tău și cât de mult trebuie să avansezi până când vei ajunge la următoarea Ligă.

Leagues tooltip GP2022.png


Premiile Ligilor

În Ligi sunt de câștigat și mai multe premii fantastice, cum ar fi Clădiri care expiră, Puncte de cunoaștere, Restaurare regală, Artefacte și multe premii unice!

Fiecare Ligă are un set de recompense minunate, iar cu cât Liga este mai mare, cu atât mai bune sunt recompensele! Trebuie să te afli în clasamentul superior al Ligii, pentru a primi recompensele pe care le dorești.

La sfârșitul evenimentului vei vedea o fereastră de recompensă care afișează poziția ta în Ligă și premiile pe care le-ai câștigat.

Leagues reward window.png