Un Portal spre trecut 2023

De la Elvenar Wiki RO
Jump to navigation

Introducere

Mainbanner dwarvenmerge2023.png

Thalita, un gnom aparținând unui clan ascuns între luxurianții munți tropicali ai Unurului, ne întâmpină din nou și ne informează că au făcut o descoperire remarcabilă care ar putea schimba destinul Gnomilor Soarelui și Lunii: Un misterios sit străvechi, care seamănă cu o planșă colosală de fuziune! Cei mai pricepuți vrăjitori ai lor l-au studiat îndelung, dar rămâne impenetrabil. Situl străvechi este activat prin jocul de fuziune din cadrul acestuia. Pe măsură ce prima piesă este plasată, o lună palidă apare în interiorul sitului, iar micile portaluri ciudate se materializează în zona înconjurătoare.


Misiunile & Etapele misiune

Seria de misiuni constă dintr-o secțiune de poveste și misiuni episodice suplimentare, care încep imediat ce povestea este finalizată. Aceasta înseamnă că vei putea termina prima serie de misiuni imediat, în timp ce misiunile ulterioare vor lansa zilnic noi completări, permițându-ți în continuare să joci o misiune suplimentară în fiecare nouă zi a evenimentului.

De asemenea, rezolvarea misiunilor evenimentului vine cu beneficii suplimentare, deoarece fiecare misiune finalizată te va aduce mai aproape de atigerea unei etape, care îți oferă recompense suplimentare, pur și simplu doar pentru că le-ai atins.

Dwarvenmerge2023 quest progress.png


Meniul evenimentului

Dwarvenmerge23 tab4.png

Fiecare misiune finalizată îți va oferi ca recompensă Jetoane gnome Dwarven Chips.png. Acestea sunt adăugate automat în meniul evenimentului. Jetoanele gnome sunt utilizate pentru a deschide Cupele și a primi piese de joc, pe care le poți schimba cu gnomii pentru valoroasele Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png. Cu aceste Pietre prețioase de triumf valoroase poți debloca uimitoarele Mari Premii, inclusiv fantastica clădire în evoluție: Nexus Solunar.

Dwarvenmerge2022 EventButton.png

Făcând clic pe pictograma Meniul evenimentului vei accesa fereastra acestuia, care îți va oferi o mulțime de informații și-ți va permite să utilizezi Jetoanele gnome pe care le-ai colectat:

Dwarvenmerge2023 event explain.png
  1. Indică timpul rămas până la finalul evenimentului.
  2. Afișează câte Jetoane gnome Dwarven Chips.png ai colectat și încă nu le-ai folosit.
  3. Ligile: îți permit să-ți vezi progresul în cadrul Ligilor (verifică partea de jos a paginii pentru mai multe informații).
  4. Îți permite să cumperi Jetoane gnome cu Diamante.
  5. Dacă vezi că ai atins 5/5 încărcări de înlocuire și dorești să-ți schimbi premiul zilnic, este suficient să apeși butonul Înlocuire, confirmă-ți alegerea și vei vedea premiul zilnic modificat pentru ziua respectivă!
  6. Arată recompensa zilnică exclusivă pe care o poți câștiga atunci când faci schimb cu gnomii. De asemenea, îți arată cât timp mai este disponibilă înainte de a dispărea.
  7. Marile premii care vor fi câștigate colectând 20 de Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru fiecare.
  8. Cantitatea de Pietre prețioase de triumf pe care ai schimbat-o cu gnomii.
  9. Info-Point: aici poți verifica mai multe evoluții disponibile ale pieselor de joc și starea lor de evoluție.
  10. Tabla de joc: unde vor apărea piesele de joc și unde le poți fuziona.
  11. Tranzacții disponibile la acel moment, verifică costul tranzacționării în funcție de oferta pe care dorești să o accepți de la gnomi.
  12. Progresul tău în descoperirea Nexusului Solunar.
  13. Coș de gunoi: trage aici o piesă pe care dorești s-o elimini de pe tabla de joc. Atenție! Acest proces nu poate fi anulat.
  14. Cupe: Aici poți cheltui Jetoanele gnome, fiecare Cupă având un anumit tip de piesă de joc.
  15. Tombolă: Această carte magnifică îți permite să plasezi o piesă de joc evoluată de nivel 5 sau 6 pe tabla de joc. Dacă norocul îți surâde, poți primi 50-100 de Jetoane gnome.

De asemenea, poți face clic pe butonul Helpbtto.png pentru a vedea informațiile ajutătoare despre evenimentul Un Portal spre trecut.


Jetoanele gnome

Dwarvenmerge2022 tab2.png

Începi evenimentul Un Portal spre trecut cu 40 Jetoane gnome Dwarven Chips.png și fiecare misiune îți va oferi mai multe la finalizare. În plus, vei primi 20 de Jetoane gnome Dwarven Chips.png dacă-ți vizitezi orașul în fiecare zi și colectezi recompensa zilnică!

Dwarvenmerge2022 daily login.png

De asemenea, din când în când, vei găsi mai multe Jetoane gnome de colectat de la periferia orașului tău.

Dwarvenmerge2022 city treasure.png

Poți folosi apoi Jetoanele gnome pentru a câștiga piese de joc. Jetoane gnome suplimentare sunt deblocate la atingerea primei Etape misiune.

Amintește-ți că evenimentul Un Portal spre trecut durează doar câteva săptămâni, după care nu vei mai putea folosi Jetoanele gnome pentru a obține piese de joc care sunt stocate în Cupe și pentru a câștiga recompense extraordinare, deci nu pierde timpul!


Jocul de comerț

Cupele și Piesele de joc

Dwarvenmerge2022 Cups.png

Pentru a juca un eveniment de Fuzionare, vei avea nevoie de două lucruri: Piese fuzionabile și Cupe. Există trei tipuri de piese în acest eveniment:

  • Figurinele
  • Uneltele
  • Zarurile

Fiecare tip de piesă are șase niveluri. Poți găsi toate nivelurile fiecărei piese în imaginea de mai jos:

Game pieces 23.png

Pentru a juca acest eveniment, Cupele îți vor oferi piesele de joc. Fiecare Cupă poate oferi doar o piesă de joc de tipul ei. Poți activa o Cupă folosind Jetoanele gnome, dar recompensa Cupei este aleasă aleatoriu de joc. Poți vedea în tabelul de mai jos cotele fiecărei piese pentru fiecare Cupă:

Cupa Figurinelor Cupa Proviziilor Cupa Zarurilor
Dwarvenmerge2023 Cup Figurines.png
Dwarvenmerge2023 Cup Tools.png
Dwarvenmerge2023 Cup Dice.png
Te rog să reții: Poți vedea că fiecare Cupă îți poate oferi doar o piesă de joc până la nivelul cinci.

Procesul de Fuzionare

Dwarvenmerge23 tab1.png

Formatul acestui eveniment este fuzionarea pieselor de joc. Pentru a obține recompensele negustorilor gnomi, trebuie să le oferi piesele de joc corecte.

Însă, atunci când activezi o Cupă primești o Piesă de joc de tip Cupă, dar nu neapărat nivelul pe care ți-l dorești. Acum poate avea loc Fuzionarea!

Pentru a fuziona două piese, trebuie să faci clic pe prima piesă și să o tragi peste a doua. Și asta e tot! Fuzionarea se va face și va apărea o nouă piesă de joc evoluată!

Există câteva reguli de urmat:

Prima regulă: Poți fuziona doar două piese de joc de același tip și de același nivel. Ceea ce înseamnă că nu poți fuziona un Zar de nivel 1 și o Unealtă de nivel 1. Dar poți fuziona două Figurine de nivel 2.

Rezultatul a două piese de joc fuzionate va fi întotdeauna o singură piesă de joc, dar una care a evoluat la nivelul următor față de piesele inițial separate.

Exemplu: trebuie să produci un Zar de nivel 5? Trebuie să îmbini două Zaruri nivelul 4.

A doua regulă: Fuzionarea este ireversibilă. Dacă nu ai nevoie de piesa fuzionată, poți să o arunci sau să o păstrezi doar până când ai nevoie de ea.

A treia regulă: Prin fuzionarea a două piese, vei obține întotdeauna un nivel mai înalt. Nu poți obține niciodată un nivel inferior.


Procesul de tranzacționare

Dwarvenmerge23 tab3.png

În secțiunea din dreapta mesei de joc, vei găsi trei oferte de la gnom. Sunt asemănătoare cuferelor din evenimentele noastre anterioare.

Pentru a finaliza fiecare ofertă comercială, trebuie să produci pe tabla de joc piesele de joc necesare. Poți avea maxim 3 oferte în același timp și fiecare ofertă îți va cere o piesă din fiecare tip, dar cu niveluri diferite. Cu cât oferta este mai dificilă, cu atât recompensele sunt mai bune.

Dacă nu dorești să îndeplinești o ofertă, poți decide să o omiți. Dar reține că va trebui să aștepți 30 de minute pentru a primi o nouă ofertă sau, în schimb poți folosi diamante.

Offers august 22 steps.jpg
În prima și a doua ofertă, poți vedea că jucătorul are pe tablă o piesă de joc pentru prima ofertă și două pentru a doua, deoarece pătratele sunt verzi.

Dacă te uiți în colțul de sus al acestor două oferte, poți vedea și o casetă roșie pentru a permite jucătorului să sară peste ofertă. Dacă treci cu mouse-ul peste ofertă, poți vedea recompensele disponibile și șansele de a le primi. Ca și în cazul Cuferelor evenimentului nostru anterior, poți câștiga doar una dintre recompensele enumerate. Totul depinde de norocul tău! În a treia ofertă, poți vedea că jucătorul are toate piesele de joc. În această situație, jucătorul nu mai poate sări peste ofertă. Reține: Dacă nu dorești să îndeplinești această ofertă, poți doar să ștergi sau să îmbini una dintre piesele cerute de aceasta. De asemenea, poți vedea în toate ofertele câte Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png îți vor acorda acestea.

Când accepți o ofertă, piesele de joc vor fi luate de pe Tabla de joc, recompensele ofertei vor fi acordate și Pietrele prețioase de triumf Triumph Gems.png obținute te vor ajuta să progresezi către Marile Premii si Ligă. Te rugăm să consulți mai jos secțiunea noastră dedicată.


Tombolele

Dwarvenmerge2022 Lucky Draw.png

Tombola este jokerul tău pentru acest eveniment! Ca recompensă a unei oferte de la negustorii gnomi, poți câștiga „Tombole”. Este un obiect special care-ți va oferi o recompensă aleasă aleatoriu de joc. Poți câștiga piese de joc de nivel superior sau Jetoane gnome.


Recompensele

Clădiri în evoluție

O nouă clădire în evoluție este disponibilă în evenimentul Un Portal spre trecut: Nexus Solunar. Poate fi evoluată până la 10 etape pentru a-și crește puterea. Dacă dorești mai multe informații despre Clădirile în evoluție, te rugăm să consulți pagina dedicată.

Evo building dwarvenmerge2023.png


Nexus Solunar


Nexus Solunar oferă Cultură și Populație ca bonus de bază. Pentru bonusul său special va produce: Provizii, Mărfuri, Mană și multe altele, în funcție de capitol.

Pass Premiu regal

Pass-ul Premiu regal este o caracteristică suplimentară, care poate însoți orice eveniment obișnuit din Elvenar.

Prizepass merge23.png


Pentru fiecare prag finalizat al evenimentului, vei face un pas către următorul Mare Premiu și către un premiu suplimentar în cadrul Pass-ului Premiu regal!

În fereastra Marilor Premii, disponibilă din ecranul evenimentului (dacă folosește această mecanică), poți vedea viitoarele premii ale acestuia, care așteaptă să fie deblocate.

Aici, pentru fiecare pas câștigat din colectarea monedei evenimentului, poți debloca unul dintre Marile Premii ale acestuia, printre care poți găsi diverse Binecuvântări rarisime, artefacte etc..

Pass Premiu regal adaugă Marile Premii Regale, care pot fi colectate odată cu Marile Premii obișnuite. Traseul Premiului Regal devine disponibil odată cu achiziționarea Pass-ului Premiu regal, putând face acest lucru în orice moment al evenimentului! Pentru acest eveniment, clădirea exclusivă care va fi acordată odată cu achiziționarea Pass-ului Premiu regal este Turnul săriturilor extreme, iar dacă progresezi suficient, vei fi recompensat cu o nouă clădire care expiră, Idolul Reginei.

Merge23 GP.png


Marile Premii & Premiile zilnice

În fiecare zi vei avea șansa de a câștiga un premiu zilnic exclusiv, dar, adevăratul obiectiv al acestui eveniment, este să câștigi fantasticele Mari Premii.

Solunar artifact.png


Marile premii includ Artefactul Nexus Solunar, care îți permite să-ți evoluezi clădirea Nexus Solunar la următorul nivel. Consultă clădirile în evoluție pentru mai multe informații despre procesul de evoluție. Dar asta nu e tot, deoarece există mai multe Premii nemaipomenite, incluzând Gură de limpezime, Cunoștințe străvechi, Hrană pentru favoriți, Pietre Spectrale, Fragmente de rune și multe alte recompense!

Merge23 reward panel.png


În timpul acestui eveniment, ai șansa de a câștiga și două noi premii zilnice minunate: Tobogan perpetuu și Un val de bolovani, care vor oferi Populație și Cultură, precum și Tras la țintă, care va oferi unități ușoare de distanță în Baza de instruire.

Merge23 grandprizes.png


Și asta nu este tot! Dacă progresezi suficient în joc, poți obține două portrete noi, unul în Marile Premii și unul în Premiile Regale, care nu pot fi găsite nicăieri altundeva în joc:

Merge23 GP portraits.png


Ligile

În acest eveniment, vei avea șansa de a participa la Ligi și de a câștiga premii și mai fantastice! Pietrele prețioase de triumf Triumph Gems.png nu numai că îți permit să colectezi Marile Premii, ci și să avansezi în cadrul Ligilor.

League Window merge2023.png


Există cinci Ligi diferite la care poți ajunge: Hobby, Fier, Bronz, Argint și Aur. Fiecare ligă este limitată la un număr de jucători cu cantitatea necesară de puncte pentru acea ligă. Dacă o ligă este deja plină, vei trece la următoarea ligă în jos, dar amintește-ți, pozițiile din ligi sunt recalculate la fiecare oră, deci nu renunța la speranță și continuă să colectezi Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru a putea progresa și în Ligi!

  • Hobby - toți jucătorii
  • Fier - Top 50%
  • Bronz - Top 20%
  • Argint - Top 5%
  • Aur - Top 1%

Pentru Liga Hobby este suficient să începi evenimentul, dar pentru restul Ligilor trebuie să colectezi Pietre prețioase de triumf Triumph Gems.png pentru a progresa în Ligi. Fiecare Ligă are o cantitate minimă de puncte care trebuie atinsă. Cerințele Ligii se bazează pe progresul tuturor jucătorilor care joacă evenimentul și este recalculat la fiecare oră, astfel încât s-ar putea să observi unele modificări ale punctelor necesare pentru a trece în următoarea Ligă.

Dacă plasezi mouse-ul peste pictograma Ligilor din fereastra evenimentului, vei putea vedea care este rangul tău și cât de mult trebuie să avansezi până când vei ajunge la următoarea Ligă.

Leagues tooltip GP2022.png


Premiile Ligilor

În Ligi sunt de câștigat și mai multe premii fantastice, cum ar fi Clădiri care expiră, Puncte de cunoaștere, Restaurare regală, Artefacte și chiar un portret exclusiv care nu poate fi găsit nicăieri altundeva în joc!

Portrait evt merge dwarvengame xxiii f1.png


Fiecare Ligă are un set de recompense minunate, iar cu cât Liga este mai mare, cu atât mai bune sunt recompensele! Trebuie să te afli în clasamentul superior al Ligii, pentru a primi recompensele pe care le dorești.

La sfârșitul evenimentului vei vedea o fereastră de recompensă care afișează poziția ta în Ligă și premiile pe care le-ai câștigat.

Leagues reward window.png


Evenimente asociate

În spatele fiecărei apariții din Elvenar există întotdeauna o poveste și nu ar putea fi altfel nici cu evenimentele. Consultă alte pagini legate de evenimentele Unui Portal spre trecut, astfel încât să nu-ți scape nicio imagine din povestea personajelor captivante!

Evenimente asociate Unui Portal spre trecut
2022 2023 2024
Mainbanner dwarvenmerge2022.png

Un Portal spre trecut 2022

Mainbanner dwarvenmerge2023.png

Un Portal spre trecut 2023

Mainbanner dwarvenmerge.png

Constructorii armoniei

Clic pe bannerele evenimentelor pentru informații detaliate despre acestea.